Cum va fi oprită frauda din industria jocurilor. Asociația ROMSLOT vrea o industrie occidentală.

În lupta pe care o duce pentru transparentizarea pieței jocurilor de noroc, asociația reprezentativă a organizatorilor de sloturi, ROMSLOT, încearcă să convingă toți operatorii de pe teritoriul României să conecteze aparatele la un sistem centralizator administrat de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), deja existent, și să adopte standarde internaționale de raportare. Extinderea sistemului nu doar că ar elimina aproape complet posibilitatea operării unor aparate contrafăcute, dar ar aduce beneficii statului, care va reuși să colecteze mai mulți bani din taxe și impozite.
  Valentina Dobre, membru în consiliul director ROMSLOT, spune că organizația pe care o reprezintă militează activ împotriva pieței negre, a aparatelor contrafăcute, și promovează îmbunătățirea controlului pieței jocurilor de noroc de tip slot machines de către ONJN și preîntâmpinarea exploatărilor ilegale a mijloacelor de joc. 
 
Profit.ro: Unde va fi principalul beneficiu al conectării tuturor aparatelor la sistemul centralizator? 
V.D: Lupta împotriva tentativelor de fraudare a aparatelor de către unii operatori este necesară, mai ales că vorbim de o concurență neloială față de cei care își desfășoară în mod corect și legal activitățile și care își plătesc în avans toate taxele și impozitele. Considerăm că piața neagră și piața gri reprezintă și un pericol pentru jucători, care nu au garanția pe care o oferă aparatele omologate, autorizate și verificate de autoritățile competente. Totodată, statul român nu beneficiază de taxele ce ar fi trebuit să fie încasate de la companiile ce activează pe o piață ce se află în afara legii. 
 
Profit.ro: Este un efort substanțial?
V.D: Modificările legislative intrate în vigoare în ultimii ani, printre care și obligativitatea conectării mijloacelor de joc la sistemul informatic centralizator, au însemnat un efort din partea companiilor din industria jocurilor de noroc. Implementarea unor astfel de standarde ar presupune noi investiții, însă adoptarea acestora ar reprezenta o continuare firească a procesului deja început de transparentizare a pieței de sloturi.  O perioadă tranzitorie suficient de lungă este imperios necesară, pentru a face posibilă trecerea la standardele internaționale. În plus, mai sunt în piață aparate mai vechi și care vor necesita modernizări. Există însă soluții prin care se pot adapta și transforma pentru a putea răspunde noilor cerințe. 
 
Profit.ro: De ce mai multă reglementare? Este cumva atipic pentru o asociație privată să-și dorească mai multă reglementare. 
V.D: O mai bună reglementare ajută la așezarea și dezvoltarea pieței pe baze corecte, cel puțin așa reiese din datele înregistrate la ONJN. În 2014, numărul de firme care aveau licență valabilă era de 409, iar la începutul anului 2017 numărul acestora a scăzut cu aproximativ 30%, ajungându-se la doar 276 de firme. Chiar dacă procentul de scădere este substanțial, poate fi, de fapt, dovada că firmele viabile economic s-au adaptat noilor exigențe impuse prin lege. Un alt element pozitiv al modificării legii speciale și impunerea sistemului informatic centralizator este îmbunătățirea profitabilității firmelor: a scăzut numărul firmelor cu pierderi, de la 29% la 12% din totalul operatorilor licențiați, iar în 2016 au înregistrat profit 82 % dintre firme, față de doar 70% în 2014. Profitul a crescut cu 79%, pierderile s-au diminuat la mai puțin de jumătate și cu toate acestea cifra de afaceri a scăzut cu doar 4%, ceea ce generează o creștere a încasărilor la bugetul de stat pe impozitul pe profit. 
 
Profit.ro: Există reguli de conduită în cadrul asociației?
V.D:  În interiorul ROMSLOT există un set de reguli de conduită prin care toți membrii Asociației militează pentru corectitudine și pentru abordarea responsabilă a business-ului, pentru un profit responsabil. ROMSLOT promovează un comportament responsabil în rândul membrilor săi, bazat pe profesionalism, integritate, și dorește ca jucătorii să se bucure și să trăiască o experiență de divertisment într-un mediu sigur și reglementat.
 Asociația promovează la nivelul întregii industrii adoptarea unui principiu de business bazat pe profit responsabil și își dorește să asigure existența unui cadru legislativ aplicabil, echitabil, bazat pe nevoile operatorilor și producătorilor din piață. 
 
Profit.ro: Ce este, de fapt, sistemul informatic centralizator ? 
V.D: Sistemul informatic centralizator, așa cum este el definit prin lege, reprezintă ansamblul de echipamente și programe informatice prin care se realizează colectarea, stocarea, centralizarea și transmiterea datelor furnizate de fiecare mijloc de joc în parte către ONJN. Aceste date sunt transmise către terminalul de conectare, un echipament informatic amplasat la sediul ONJN sau într-o locație agreată de ONJN, prin intermediul căruia pot fi exportate datele și toate informațiile, conform legii în vigoare.
Conectarea aparatelor de joc de tip slot machine la sistemul informatic centralizator este una dintre propunerile pe care ROMSLOT le-a susținut și care se regăsește acum în legislația jocurilor de noroc. Această măsură aduce transparență în desfășurarea activității operatorilor, ajută la un control mult mai strict din partea statului, deoarece se pot verifica în timp real cifrele raportate, indicativele de pe aparate și previne astfel frauda și operarea cu aparate contrafăcute. Teoretic, în orice moment, statul poate să vadă unde este un aparat, încasările și premiile acordate, daca a fost deconectat din sistem. Cu toate prevederile legale déjà in vigoare, sunt încă probleme în implementarea și operarea sistemului. Tocmai de aceea, ROMSLOT promovează adoptarea unor norme/standarde prin care să fie soluționate unitar problemele tehnice și operaționale ivite ca urmare a absenței prevederilor suficiente pentru aplicarea unitară a reglementărilor privind conectarea la sistemul informatic centralizator. Acest sistem centralizator este similar cu un sistem de case de marcat online.
Punerea în practică a sistemului informatic centralizator a adus destul de multe provocări operatorilor din industria jocurilor de noroc din România. De aceea, ROMSLOT dorește implementarea unor standarde, cum sunt cele internaționale și aducerea industriei jocurilor de noroc din România cât mai aproape de nivelul European și militează pentru acceptarea unor asemenea standarde. Standardele internaționale reprezintă reperele la care toată industria se poate raporta și prin care actorii săi pot opera unitar și transparent.
Pentru industria jocurilor de noroc, standardele internaționale recunoscute în întreaga lume pentru calitatea și precizia lor sunt GLI 11 și GLI 13.
 GLI 11, produs de Gaming Laboratories International (GLI), este un standard care se referă la aparatele de joc, practic stabilește standardele tehnice pentru dispozitivele de joc de tip slot-machines. 
 GLI 13, realizat tot de către Gaming Laboratories International (GLI), împreună cu alte laboratoare de specialitate din domeniu. Este un standard de monitorizare. 
 
Bani din jocuri de noroc pentru cultură, educație, sănătate și sport 
Din dezvoltarea pe termen lung a pieței de slot machine are de câștigat inclusiv statul, din postura sa de colector de taxe și de deținător al mopolului în domeniu. În 2016, jocurile de noroc au adus peste 1,2 miliarde de lei la bugetul de stat. O parte din acești bani sunt direcționați explicit către zone fundamentale pentru dezvoltarea României, dar vitregite constant de fonduri.
 
Cultura, educația, sportul și sănătatea au de profitat de pe urma taxelor plătite de operatorii de jocuri de noroc.
 În 2016, de exemplu, 2,3 milioane de euro au mers către Ministerul Culturii pentru restaurarea monumentelor și pentru fondul cinematografic, 4,5 milioane de euro au intrat la Ministerul Educației și alte câte 4,5 milioane la Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății.
Aceste sume pot crește an de an, având în vedere că ele sunt calculate ca procent din taxele colectate de stat de la operatorii de jocuri de noroc.
 
sursa: https://www.profit.ro/povesti-cu-profit/retail/cum-va-fi-oprita-frauda-din-industria-jocurilor-asociatia-romslot-vrea-o-industrie-occidentala-17366963

Stiri


Zodiac Sală Jocuri

Zodiac îți răsplătește fidelitatea

Folosind terminalul de la intrare puteți vedea punctele acumulate. In funcţie de numarul de puncte acumulate puteţi alege unul dintre premiile expuse în sala de joc. Urmați pașii pentru a selcţiona premiul dorit.

Cariere

Oamenii care formează echipa Zodiac sunt foarte importanți pentru reușitele companiei. Respectul reciproc și tratamentul demn stau la baza relațiilor interumane în cadrul companiei Zodiac și sunt cel mai important factor pentru a asigura satisfacția și eficiența întregii echipe.

Joc Responsabil

Crezi că ai o problemă? Apelează gratuit numărul de telefon 0800 800 099, de luni până vineri, în intervalul 10:00–18:00. Un specialist îți va răspunde și te va ajuta!